Povestea unui caine iubitor, Wolf

In prima zi in care l-am cunoscut pe Wolf mi-am zis ca eu nu voi putea sa fiu prietena cu un astfel de caine fioros.

De fiecare data cand vedeam un caine mare, imediat mi se facea teama de el, asta pentru ca in copilarie fusesem muscata de un cainte de curte destul de agresiv; inca de atunci, ma panichez cand vad un caine de statura impunatoare ca se indreapta catre mine.

Dar de data aceasta lucrurile pareau sa aiba un alt curs. De vreme ce stapanul ma acceptase, cainele a inceput sa devina si el foarte prietenos. Din dorinta de a avea o relatie foarte buna, am descoperit ca avem ceva in comun: adoram sa mancam ciocolata :-). La fiecare fosnet de la cate o prajitura ori ciocolata era prezent la usa de la camera sau in locul in care ma aflam si astepta sa ii dau si lui o bucatica, oricat de mica. Stiam ca animalelor nu le sunt recomandate dulciurile, insa incercam sa nu exagerez si sa-i indeplinesc si lui un mic moft de caine mare. Si uite- asa, eu si Wolf am devenit prieteni adevarati, iar mie usor imi disparea teama fata de caini. Atunci cand ieseam cu el afara si ma simteam in sigurante, asa cum nu mai ma simtisem de multa vreme. Priveam in ochii lui si citeam bunatate, siguranta, incredere…sigur, si dorinta de a mai manca ceva dulce alaturi de mine.Chiar daca este un lup-german, Wolf era foarte prietenos si cu pisicile, mai exact cu cele din casa, pe cele de afara le alerga fara remuscari. Imediat ce Wolf m-a acceptat, pisica care locuia in aceeasi casa cu acest animal fioros avea sa-mi dea batai de cap. Shiro, motanul despre care va vorbesc, nu ma lasa in pace, asa ca eram nevoita sa-i cer ajutorul lui Wolf: el mergea la pas cu mine, ca sa nu ma zgarie pisica, o pisica rea care ma pandea ca sa-mi rupa ciorapii cu gherutele ei fine. Ori de cate ori ieseam din camera, il strigam si mergeam impreuna unde aveam treaba, prin casa, eu fiind, in acest fel, salvata din gherutele ei fine.

Asa am petrecut timpul nostru: ieseam impreuna afara, faceam intrecere pe scari, iar el trisa de fiecare data, apoi nu ma lasa sa ma duelez cu nimeni pentru ca intra peste noi in camera de teama sa nu-i fac vreun rau (se aseza pur si simpul intre noi, cu toate ca noi glumeam). Dormea la usa camerei, dimineata saream peste el ori il ocoleam ca sa nu-l deranjam, credeti-ma, nu era mic 😛 :-D!

Pe langa toate astea, adora sa stea langa mine, in timp ce eu imi savuram cafeaua sau gateam, era prezent la orice pas al meu. Era cel mai devotat prieten al nostru, iar EL cel mai fericit pentru ca,datorita lui, mai scapa de cate o curatenie. Se ducea cu Wolf afara si uita sa se mai intoarca, veneau inapoi abia atunci cand terminam treaba. Erau intr-o cardasie stransa. In felul acesta, Wolf se bucura de o plimbare lunga, iar LUI ii treceam randul de la curatenie.

Nu am cum sa uit nici vacanta in care Wolf a fost cu noi- eram foarte bucurosi ca stateam la curte si credeam noi ca o sa se bucure ca avea tot spatiul din lume sa se plimbe. Insa nu a fost asa, bucuria a existat doar pe timpul zilei. Seara, cand l-am lasat afara si noi ne-am dus la culcare, Wolf avea sa fie cel mai trist caine din lume, isi dorea sa intre in camera sa stea cu noi. Nu ne venea a crede. In cele din urma, l-am lasat sa intre si asa a adormit si el fericit, la usa, dar in interior. Chiar daca noi am fost surprinsi de reactia lui, ma gandesc ca, era, totusi un caine de apartament si nu aprecia curtile asa cum ar face-o confratii lui.

Tot pentru ca ne iubeam foarte mult :-D, eu si Wolf ne mai certam cand fura cate ceva de mancare sau atunci cand mai maraiam la pisica cu care, de cele mai mule ori, dormea, dar pe care nu o placea cand indraznea sa bea apa din castronul lui.

Intr-o iarna zapada a acoperit pamantul, iar noi ne plimbam prin troiene, dar blana lui Wolf, neagra si lucioasa, devenise alba si pufoasa. Zapada ii acoperea nasul mare si umed, pe care ma chinuiam, de cele mai multe ori, sa pun mana, dar nu ma lasa sub nicio forma. Si pentru ca ne doream sa slabim in grup, pentru ca tot in grup adoram dulciurile, alergam cu totii prin zapada sclipicioasa si pufoasa a iernii. Acestea sunt doar o parte din amintirile mele cu Wolf, sunt sigura ca EL are si mai multe, caci sunt prieteni de cand Wolf era un mic fioros, pe cand aluneca cu labutele pe gresie.

Acum, Wolf nu mai este langa noi, dar el ne-a invatat ce inseamna dragostea pentru animale, increderea si devontamentul.

Si, odata ce ajungi sa ai sentimente atat de frumoase si unice, realizezi ca sunt lucruri, apartent mici, iti pot da aripi sa zbori si sa iubesti neconditionat.