Pandemia la inceputuri
Astazi se face o saptamana de cand sunt in casa, nu am iesit decat pentru o paine si o sticla de apa. Mi s-a parut o decizie buna in semn de respect pentru cei pe care ii iubesc.
Dar, trebuie sa recunosc ca sunt ingrozita de inconstienta domnului care a venit din Spania, stiind sigur ca este bolnav, dar alegand sa calatoreasca cu alti 60 de pasageri, atat, fara sa mai iau in calcul cu cate persoane a interactionat inainte de a ajunge in avion.
Fara intentie, am prezentat doua categorii de oameni complet diferit. Genul de oameni care se protejeaza, iar la polul opus cei care aleg sa se expuna si sa-i expune si pe cei din jur. Solutia cea mai buna trebuie sa fiu una optima, eu am avut ocazia, intr-un fel sau altul sa stau acasa, iar faptul ca nu toata lumea poate, este in regula, pot sa inteleg foarte bine situatia data.
Dar sa alegi sa te plimbi fara pic de jena in plina pandemie, imi este imposibil sa inteleg si sa diger aceasta informatie. Cum sa nu iti pese de nimeni si nimic, pana unde putem ajunge, pana unde si pana cand?
Nu avem directie, nu avem respect, nu tinem cont de nimeni si nimic, dar ca sa ne fie noua bine.
Insa, pe de alta parte, tare mult m-am mai bucurat cand cei de la OLX nu au mai permis vanzarea produselor atat de necesare in aceasta perioada, precum – alcool sanitar, dezinfectant, servetele umede antibacteriene, masti, manusi si toate cele care nu se mai gasesc in comert, dar care se regaseau la preturi aberante pe astfel de site-uri.
Timpul trece si este deja a treia sapatamana in care Romania este in stare de urgenta. Este greu pentru toata lumea, reguli care nu se respecta si fiecare face ce simte si cum considera. Nu am mai iesit deloc afara, am reusit sa lucrez de acasa, lucru care mi se parea imposibil in urma cu cateva luni. Desi a fost greu, ne-am descurcat mult mai bine decat ma asteptam, ne-am adaptat cu totii si este cu siguranta un nou inceput.
Ce facem cu ceea ce simtim in aceasta perioada? Trebuia sa trag linii, insa am ales sa tot aman, o sa le traga aceasta perioada pentru mine, dar oare de ce am asteptat atat?
Parca este din ce in ce mai greu, parca timpul sta in loc, parca nu ma regasesc sub nicio forma in propria viata, trist, ce – i drept, dar nu am avut timp sa descopar.
Nu stiu ce ma sperie mai tare, singuratatea, nesiguranta, un nou inceput, oamenii pe care ii descopar si pe care ii credeam diferiti.
Stirile astea nebune care ne incarca de la zi la zi, stiu si pot sa inteleg situatia, dar atatea informatii menite sa te ajute sa intri in depresie. Acum, mai mult ca niciodata, trebuie sa le selectezi foarte bine, si sa le verifici.
Stiu sigur ca Ce e val, ca valul trece, o sa treaca si asta cu siguranta, insa sper sa iesim mult mai echilibrati din situatia asta.
Cartile sunt aruncate, nu ne ramane decat sa ne jucam bine cartile din mana.
